Friday, March 22, 2013

Achiziţiile zilei.



           
            Mă bucură nespus de mult reacţia voastră. Deşi sunt nouă, apreciez şi voi rămâne veşnic îndatorată cititoarelor mele care mă susţin şi chiar mă impulsionează să postez. Întrebările voastre şi cerinţele pentru postarea de noi şi noi modele, de tutoriale DIY, mă fac să zâmbesc şi să mă fac să mă simt apreciată. Dar hai să nu dăm prea mult în sentimentalisme, că apoi partea mea filoloagă va uita de unde a plecat! ^_^

            Astăzi, deşi plouă afară, mi-am permis o scurtă plimbare, aşadar mi-am permis şi două-trei cumpărături. În mica mea plimbare m-am gândit care ar fi cea mai bună metodă de a petrece o după-amiază ploioasă şi rece. Astfel am trecut pe la CTS Corner şi m-am delectat cu aromele superbe din magazin. 

            În final m-am hotărât asupra unui ceai verde cu Cranberry şi Grapefruit pe care îl recomand tuturor. Aroma acestui ceai este dulce acrişoară, şi deşi conţine ceai verde, poate fi băut şi la orele târzii ale nopţii. 

            De asemenea m-ai permis cumpărarea a trei beţişoare noi de fimo, abia aştept să le feliez şi să le aplic pe unghiuţe. Sunt simple, de efect şi se potrivesc perfect cu noile mele oje.

            Încă un alt lucru pe care l-am primit şi vroiam să vi-l împărtăşesc şi vouă, este noul meu accesoriu cu Hello Kitty. Toţi prietenii mei îmi ştiu mica/marea mea obsesie pentru Hello Kitty. Acest pix l-am primit de la scumpa mea prietenă Andra, care de asemenea este posesoarea unui blog absolut Genial. 

            Sper că nu v-am plictisit prea mult cu această postare. Şi de asemenea aştept comentarii cu ceaiul vostru preferat. O zi cât mai plăcută în continuare! ^_^


3 comments:

  1. Si eu mi-am cumparat un ceai minunat azi:) Aici ma sicris despre el:)
    http://ciocolatacuzahar.blogspot.ro/2013/03/un-pic-din-toate.html
    Felicitari cu blogul si continua!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc mult! >:D<
      Sper sa iti placa in continuare postarile ce vor urma. :)

      Delete
  2. Arată bine batoanele de fimo !

    ReplyDelete