Mă uitam astăzi pe blog şi am obsevat cu
stupoare că am neglijat complet postările "Week in photos", ultima a
fost postată pe data de 28 aprilie, a trecut mult prea mult timp de atunci.
Aşa că m-am gândit să revin din forţă cu aceste
postări. Eu una le ador şi îmi face foarte mare plăcere să le citesc pe alte
bloguri, deoarece sunt un mod interactiv de a cunoaşte mai bine persoanele ale
căror bloguri le citesc. De asemenea sunt un bun prilej de a mă lăsa să mă cunoaşteţi
mai bine pe mine şi de ce nu, de a-mi cunoaşte şi cititoarele.
Pe lângă multe ore petrecute la facultate, săptămâna aceasta s-a concentrat în cea mai mare parte pe mine şi răsfăţ.
1. Anul acesta de Halloween m-am delectat cu
ciocolăţele şi le-am şi împărţit cu prietena mea Andra. Doar nu puteam să le
mănânc eu pe toate.
2. Am început în forţă cursurile de coreeană şi deja
am învăţat alfabetul şi pot citi. Abia aştept să mă pun la punct cu gramatica
şi vocabularul pentru a putea vorbi şi înţelege totul mult mai bine.
3. Mi-am făcum un obicei ca în fiecare seară să îmi
acord câteva ore de răsfăţ, astfel îmi place să am cana cu ceai de fructe de
pădure şi levănţică pregătită lângă mine şi să aprind lumânarea cu aromă de
orchidee primită cadou de ziua mea înainte de a viziona ultimul episod din
serialele mele preferate sau de a citi blogurile pe care le urmăresc.
4. M-am îndrăgostit de această ciocolată cu cremă de
cookies, păcat că nu se găseşte la noi pe piată. Este absolut demenţială, se
topeşte în gură iar crema conţine bucăţele crocante de biscuite.
5. Once a
Potter fan, always a Potter fan. De când am aflat că autoarea lansează câteva
poveşti noi despre personajele mele preferate imediat am şi intrat pe site
pentru a le debloca şi citi.
6. Zilele trecute v-am întrebat atât pe pagina blog-ului
cât şi pe pagina personală " Care este
coltisorul vostru preferat de pe birou?" Tot atunci v-am dezvăluit că al
meu e plin de iubire si de cadouri de la prieteni dragi şi am aflat care sunt
ale voastre. Îmi place să aflu lucruri noi despre voi şi mă bucur că le împărtăşiţi
cu mine.
7. Deşi a venit frigul, eu încă nu mă pot gândi la Crăciun,
aşa că pe unghiuţele mele încă îşi fac prezenţa floricele. Manichiura promut să
v-o prezint în curând mai detaliat pe blog.
Cam aşa mi-am petrecut eu săptămâna. Voi cu
aţi petrecut?
Heyyyyyy coreeana ce tare :)))),cum e ?......greu de invatat?......unghiutele super frumi <3
ReplyDeleteNu e grea de invatat si e super interesant! <3
DeleteMa bucur ca iti plac unghiutele. :D
Inveti coreeana? Ce faaain! ��
ReplyDeleteAi avut o saptamana frumoasa. Iti doresc ca si cea care tocmai a inceput sa fie una minunata. Pupici!
Superba nuanta ojei <3
ReplyDelete